Ovidiu Hațegan, îngrozit după ce a fost atins de un fotbalist depistat pozitiv cu COVID-19: „Dumnezeule! Am încercat să mă feresc de jucătorii italieni”

Ovidiu Hațegan, îngrozit după ce a fost atins de un fotbalist depistat pozitiv cu COVID-19: „Dumnezeule! Am încercat să mă feresc de jucătorii italieni”
  • Publicat:

Ovidiu Hațegan (39 de ani), considerat unul dintre cei mai buni arbitri din România, a fost testat pentru coronavirus, iar rezultatul a fost negativ, dar își amintește cu groază meciul de la care a pornit totul.

Arbitrul român a condus la centru meciul Valencia – Atalanta, din optimile de finală ale Ligii Campionilor, scor 3-4, din data de 10 martie, și povestește cum a primit vestea că unul dintre fotbaliștii de pe teren a fost depistat pozitiv.

„Unul dintre jucătorii acelui meci chiar a fost testat pozitiv cu coronavirus ulterior. M-am uitat după la partidă și am văzut că, la un moment dat, fotbalistul respectiv a venit la mine, m-a atins, și mi-a cerut scuze pentru o anumită fază.

Am spus: «Dumnezeule!». Având în vedere situația din acest moment, nu aș mai fi arbitrat acel meci. Am încercat să mă feresc pe toată durata partidei. Eram atent mai ales la jucătorii celor de la Atalanta, nu la cei de la Valencia. Însă au fost și fazele penalty-urilor, când am fost nevoit să le explic regulamentul portarilor și, deci, să mă apropii de ei”, a spus Ovidiu Hațegan, la Telekom Sport.

I-a fost frică pentru soția lui 

La scurt timp după ce a aflat că rezultatul testului este negativ, Ovidiu Hațegan a mărtursit că a fost speriat în special prin prisma faptului că soția sa este însărcinată.

„Suntem toți sănătoși, slavă Domnului! Dintre toți, eu am fost singurul care am avut ceva simptome, în sensul că am avut o tuse seacă. Nu ceva grav, în alte condiții poate nici nu aș fi băgat de seamă. Recunosc, m-am speriat puțin având în vedere și faptul că soția este însărcinată.

Am făcut testul și vineri mi-a venit rezultatul, este negativ. Am avut emoții, abia așteptam să aflu rezultatul. Mulțumesc tuturor celor care s-au interesat de sănătatea noastră, am primit multe telefoane în această perioadă. Este un moment dificil pentru toată lumea, dar va trece”, a declarat Hațegan, pentru frf.ro, după ce a aflat rezultatul testului.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea nici propria fiică
Cristi Tănase, lovitură totală primită de la femeia care l-a ţinut la uşă, fără doi dinţi. Nu îşi poate vedea…
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Apare un NOU buletin de identitate. Decizie doar pentru cei cu telefon mobil
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…